Turism

Turism și evenimente de interes local

 

Municipiul Lupeni cunoscut drept ,,capitala,, cărbunelui românesc, vechi și puternic centru minier și industrial este atestat documentar din anul 1770 cunoscând treptat o importantă dezvoltare economico-socială odată cu începerea exloatării cărbunelui din anul 1880.

Situat în Vestul depresiunii Petroșani în bazinul Jiului de Vest, la o altitudine cuprinsă între 630 metri și 740 metri, străjuit de munții Vâlcan și  Retezat, municipiul Lupeni dispune de numeroase resurse turistice naturale și antropice, valorificate în cea mai mare parte în Stațiunea turistică Straja, cea mai importantă zonă de atracție turistică  a municipiului Lupeni și una dintre cele mai frumoase din țară care a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare semnificativă a turismului; aici natura se îmbină într-o armonie deplină cu obiceiurile, munca, istoria și tradițiile oamenilor din aceste locuri.

Straja a fost declarată stațiune turistică în anul 2002 și este situată la o altitudine cuprinsă între 1300-1400 metri în inima munților Vâlcan, pe partea nordică a acestora, la 8 km de Lupeni; în acest pitoresc peisaj de munte se află numeroase obiective turistice care atrag un număr mare de turiști pe tot parcursul anului.

Stațiunea dispune de un impresionant domeniu schiabil de aproximativ 26 km valorificat prin cele 12 pârtii de schi, fiecare fiind echipată cu instalație de transport pe cablu și zăpadă artificială, oferind condiții excelente pentru sporturi și activități de iarnă.

Aici se află cea mai lungă pârtie de schi din țară-pârtia Straja cu o lungime de 8,1 km cu punctul de plecare din Vârful Straja de la 1868 m și punctul de sosire lângă stația de plecare a telegondolei, la 750 m.

Cel mai important și mai modern mijloc de transport pe cablu  este telegondola care facilitează accesul turiștilor în stațiune și asigură transportul pe un spectaculos traseu cu o lungime de peste 2,5 km.

 

COMPETIȚII ȘI SPORTURI DE IARNĂ

 

În sezonul de iarnă în Stațiunea Turistică Straja de la sfârșitul lunii ianuarie când stratul de zăpadă este optim, au loc diverse concursuri și competiții legate de sporturile de iarnă pentru toate categoriile de vârstă, organizate de primăria municipiului Lupeni în parteneriat cu firmele și asociațiile din turism:

Competiții pentru toate categoriile de vârstă la schi alpin și snowboard:

  • Cupa Comexim la schi alpin;
  • Cupa Straja la schi alpin;
  • Cupa Tabere Straja la schi alpin și snowboard;
  • Cupa veteranilor la schi, competiție destinată avansaților și la care pot participa persoanele cu vârsta peste 35 de ani și care încheie șirul competițiilor sportive de iarnă;

Competiții de schi pentru copii:

  • Cupa Baloo la schi denumită astfel după numele binecunoscutului urs Baloo vechi locuitor și emblema stațiunii Straja, a cărui poveste impresionantă reprezintă o atracție mai ales pentru copii;
  • Cupa Bambi la schi alpin după numele unuia dintre personajele simpatice și îndrăgite de generații de copii din Cartea Junglei;
  • Festivalul oamenilor de zăpadă competiție în care turiștii în sepcial copii dar și aceia care au păstrat în suflet bucuria copilăriei, pot construi oameni de zăpadă sau alte modele folosindu-și propria imaginație, fiind premiate cele mai frumoase și originale creații.

Aceste competiții au loc iarna la început de an, de regulă în luna februarie când zăpada are un strat consistent creând condiții optime pentru desfășurarea lor.

În timpul sezonului cald în stațiune și împrejurimile acesteia au de asemenea loc diverse activități și competiții sportive: lonboard downhill, mountainbike ).

 

EVENIMENTE CULTURAL-RELIGIOASE

  • Drumul Crucii este o procesiune religioasă de origine creștin-ortodoxă care rememorează drumul suferinței Mântuitorului nostru Isus Hristos către Golgota; a avut loc pentru prima dată în anul 2002 și de atunci se desfășoară în fiecare an în preajma Sărbătorilor Pascale, în Vinerea Mare dinaintea Învierii Domnului.

În această zi mii de credincioșii din toate orașele Văii Jiului și nu numai, purtând  pe umeri o cruce mare și grea din lemn (100 kg, 4,40 m lungime şi 2,20 m lăţime) însoțiți de preoți pleacă într-o procesiune din Lupeni spre Schitul Straja, pe un drum de 10,41 km.  Pe drum se fac 14 popasuri, marcate cu basoreliefuri în care preoții rostesc rugăciuni și citesc din Cartea Sfântă cele 12 Evanghelii.

  • Hramurile Bisericii din Straja de Sfinții Constantin și Elena în 21 mai și Înălțarea Sfintei Cruci în 14 septembrie sunt zile de sărbătoare, de pelerinaj și manifestări religioase la Schitul din Straja; acesastă biserică fost ridicată în anul 1999 în apropierea Crucii Eroilor și a primit cele două hramuri: cel al Sfinților Constantin și Elena și Hramul Sfintei Cruci.

Schitul din Straja se află lângă Crucea Eroilor, o altă construcție impresionantă din metal iluminată noaptea, ce măsoară 18,6 metri înălțime, este vizibilă de la zeci de kilometri distanță și a fost ridicată în anul 1996 pentru odihna veșnică a soldaților români căzuți vitejește în luptele din Primul Război Mondial pe culmile acestor munți pentru patrie, reîntregirea neamului și credința strămoșească.

  • Colindul Crailor eveniment care are loc în stațiunea Straja în seara din ajunul Crăciunului atunci când prin colinde Craii – colindători îmbrăcați în costume tradiționale vestesc Nașterea Domnului.

           

NEDEILE MOMÂRLĂNEȘTI DIN LUPENI

Nedeile sunt vechile și tradiționalele petreceri de munte ale momârlanilor care se țineau odinioară pe platourile montane fiind un prilej de bucurie și voie bună, la care momârlanii din toată Valea Jiului se întâlneau îmbrăcați în straie de sărbătoare și petreceau laolaltă prin hore, jocuri populare și mâncăruri alese, în preajma diferitelor sărbători. La aceste petreceri participau și frații lor de peste munte din Oltenia și din alte zone învecinate.

Nedeile fac parte integrantă din viața și tradițiile momârlanilor așa cum sunt numiți cei mai vechi locuitori ai Văii Jiului, după unii istorici descendenți direcți ai dacilor.

  • Nedeia Sânzienelor  are loc pe 24 iunie în fiecare an în stațiunea Straja și este o sărbătoare legată de cultul recoltei, al vegetației și al fecundității; această tradiției se păstrează de demult când localnicii din cătunele de munte al Văii Jiului își dădeau întâlnire pe coama muntelui cu frații lor din Gorj. Au loc hore momârlănești în straie populare, spectacole  de cântece populare, târguri de produse și preparate tradiționale.
  • Nedeia din a doua săptămână după Paști, de Hramul Bisericii Sfintele Mironosițe  este un eveniment cu caracter religios, tradițional și popular în care au loc spectacole de muzică populară în aer liber, dansuri populare  și ale manifestări artistice, se organizează târguri de produse.
  • Măsuratul oilor este o veche tradiție și un eveniment deosebit de important în viața păstorilor, legat de oierit, cea mai veche îndeletnicire a țăranilor din această zonă de munte la care participă întreaga comunitate împreună cu oficialități locale; are loc în preajma Sărbătorii Sfinților Constantin și Elena și marchează perioada din an în care ciobanii își urcă oile la munte, nu înainte de a-și strânge turmele laolaltă la stână și de a măsura cu știrca și cilindrul (vase de măsură tradiționale) cantitatea de lapte mulsă de la fiecare turmă, stabilind astfel rânduiala la ciobănit, la stână și la brânză. Măsuratul este urmat de nedeia măsuratului, o petrecere foarte frumoasă care se ține la stână, în mijlocul naturii, cu bucate preparate la stână: bulz, sloi de miel si alte preparate momârlănești.
  • În Palatul Cultural din Lupeni au loc din primăvara lui 2016, diverse evenimente cultural-artistice: piese de teatru, piese de teatru pentru copii, expoziții de artă, conferințe, întâlniri etc; Acest edificiu a fost redat de curând circuitului cultural de către Primăria Municpiului Lupeni și Consiliul Local al Municipiului Lupeni prin finalizarea proiectului de reabilitare și modernizare, finanțat din fonduri nerambursabile în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2014.
  • Ziua minerului din 6 august eveniment dedicat tuturor minerilor, oameni hotărâți și curajoși care prin trudă și nu de puține ori prin sacrificii scot la lumină aurul negru din pântecele muntelui; este un prilej de amintire și de comemorare a tuturor minerilor care și-au pierdut viața în adâncuri, zi în care se depun coroane de flori la Exploatarea Minieră Lupeni și la monumentul eroilor ,, Lupeni 29,, ridicat în memoria celor care au fost uciși la greva de la Lupeni din 6 august 1929.
  • Zilele Municipiului Lupeni organizate în perioada verii, manifestare în care locuitorii municipiului Lupeni și din toată Valea Jiului participă la spectacole de muzică populară și ușoară și de dans în aer liber cu artiști din toată țara și la târguri de produse.
  • Zilele recoltei se organizează toamna, în luna octombrie și este o sărbătoare tradițională dedicată belșuguli și roadelor pământului.

Pentru informații referitoare la turismul din municipiul Lupeni și stațiunea turistică Straja vă invităm de asemenea să vizitați site-ul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Lupeni: www.infostraja.ro, e-mail: cnipt_lupeni@yahoo.com, telefon: 0354 884212.